Facebook

Attila Balázs

 

traduzione di Eliza Macadan

 

 

 

Poveste

 

au venit au adunat

clopotele

din ele-au făcut tunuri

 

au adus apoi clopote

făcute din tunuri

le-au pus în tunurile taciturne

 

au revenit au adunat

clopotele

 

au uitat să le mai toarne

iarași –

 

 

 

Storia

 

sono venuti hanno raccolto

le campane

ne hanno fatto cannoni

 

hanno portato poi delle campane

fatte dai cannoni

le hanno messe nei cannoni taciturni

 

sono ritornati hanno raccolto

le campane

 

si sono dimenticati di fonderle

di nuovo

 

 

 

 

ÃŽn culise

 

ceea ce nu rostește nimeni: e orfan

topindu-se ca orice abur colorat

în cerul ce se pleacă

sau pierde-se în lume

verb scris pe scîndurile trenului de marfă:

o derizorie dîră în istoria

umană

rătăcit vestigiu: e lucru de-aievea sau

nălucire a imaginației

în expansiune de polip?

 

străin cu chipul vlăguit printre decoruri ponosite:

își caută febril o viață,

a lui, mortal de suplă

iar dacă n-o găsește, o îmbracă

pe-a altuia ca orfan

cu părinții încă în viață

 

numai în ce nu ne putem ascunde este veșnic

trăit poate să fie totul: moarte

arătătorul stă? sau se rotește, cu el, lumea?

 

 

 

Dietro le quinte

 

quello che nessuno dice: è orfano

sciogliendosi come qualsiasi vapore colorato

nel cielo che si china

o si perde nel mondo

verbo scritto sulle stecche del treno merci:

una irrisoria scia nella storia

umana

smarrito vestigio: corporea cosa oppure

inganno della fantasia

in espansione da polipo?

 

estraneo col viso consunto fra squallide scenografie

cerca febbrilmente una vita,

sua, mortalmente duttile

e se non la trova, indossa quella di un altro come un orfano

con i genitori ancora in vita

 

solo quanto è chimerico rimane eterno

vissuto può essere tutto: morte

l’indice sta? oppure gira, con lui, il mondo?

 

 

 

 

Cavalerii goi

 

ce-a mai rămas din noi

din cavalerii zilelor banale

date cu fard

ce plini de noi sărbătoream

tot felul de pierdute bătălii

pe cînd precum baloanele umflate

pocneau de pizmă-nvingătorii noștri?

 

ce-a mai rămas din noi cutezătorii

ce umbrele lăsatu-ni-le-am

de izbeliște

noaptea-ntorcîndu-se însă hoțiș

încît pe-amprour la trezire

ne aciuam în picoteala lor călduță?

 

noi ce-am crezut

că dacă suntem – este și cuvînt

iar prin acesta suntem și vom fi –

pășim prin coridoare albe în afara

a tot ce este timp

căci visurile ne-au fost șterse

în vreme ce dormeam

și-n pragul noii zile

ne tot privim năuc

unul pe celaălalt și laolaltă:

ce-a mai rămas din noi?

 

 

 

I cavalieri nudi

 

cos’è rimasto di noi

cavalieri dei giorni banali

tinti di cipria

con che arroganza festeggiavamo

ogni sorta di battaglia persa

mentre come palloni gonfiati

scoppiavano di livore i vincitori?

 

cos’è rimasto di noi impavidi

che le nostre ombre le abbiamo lasciate

incompiute

di notte tornando però furtivamente

così che in tarda mattinata al risveglio

ci accucciavamo nel loro caldo sonno?

 

noi poveri illusi

che se siamo – c’è pure la parola

e con essa siamo e saremo –

ci avviamo per bianchi corridoi fuori

da tutto ciò che tempo è

poiché i sogni ce li hanno cancellati

mentre dormivamo

all’alba del nuovo giorno

continuiamo a guardarci storditi

l’un l’altro e assieme:

cos’è rimasto mai di noi?

 

 

 

 

L’amore del poeta

 

Con te faccio quel che fa la primavera

col ciliegio –

dice il poeta –

frutti di bosco

noccioline e baci raccolgo per te

la ragazza non dice nulla

guarda e sorride

sorride e guarda

con occhio languido e sfuggente

con ammirazione e rimpianti

solo questo: guarda e sorride

come una madre come una sorella

come una puttana come una hostess

come una sotto la quale la terra si muove

come una dentro cui si muove qualcosa

e domani o dopodomani

e ieri e l’altroieri

nel letto di un altro si sdraia

annoiata e svergognata

come sbrindellato dalla tempesta

un ramo bianco di ciliegio

 

 

 

Iubirea poetului

 

Cu tine fac ce face primăvara

cu pomul de cireÈ™ –

spune poetul –

fructe de pădure

alune și săruturi îți culeg

fata nu spune nimic

privește și surîde

surîde și privește

cu ochi galeș și alunecos

admirativ și cu regrete

numai atît: privește și surîde

ca o mamă ca o soră

ca o curvă ca o stewardesă

ca un sub care pămîntul mișcă

ca una în care se mișcă ceva

și mîine sau poimîine

și ieri și alaltăieri

în patul altuia se-ntinde

plictisită și nerușinată

ca zdrențuită de furtună

o creangă albă de cireș

 

 

 

 

Luăm un ceai, darling?

 

nuanțe de albastru printre blocuri

fereastra aruncă o ochead-n

neverosimila lumină

din încăperea ce miroase a vanilie

doamna evadată dintr-o pînză

a lui Monet

răsfoiește un jurnal de modă

totu-i de altfel ca-ntr-un film plictisitor

numai zgomote de fond lovesc timpanul

nici brizele nu flutură perdeaua

nu-s mucuri în scrumiera de argint

pianul cu coadă cu capacul larg deschis

asemenea unui pește uriaș stă să înghită

statuia patinată de bronz, albastrul din

rama ferestrei a trecut în gri

oglinda-mi întoarce compasiv privirea

luăm un ceai, darlimg?

 

 

 

Prendiamo un tè, darling?

 

sfumature di blu fra i palazzi

la finestra lancia un’occhiata

nell’inverosimile luce

della stanza che odora di vaniglia

la donna evasa da un dipinto

di Monet

sfoglia un giornale di moda

tutto è come in un film noioso

solo rumori di fondo colpiscono il timpano

neanche le brezze ondeggiano la tenda

niente mozziconi di sigarette nel posacenere d’argento

il pianoforte a coda con la cassa spalancata

come un pesce gigantesco sta per inghiottire

la statua patinata di bronzo, il blu del

telaio della finestra è divenuto grigio

lo specchio mi rivolge benigno lo sguardo

prendiamo un tè, darling?

 

 

 

 

balazsAttila F. Balázs è nato nel 1954 in Romania e vive a Bratislava. Poeta e scrittore di lingua ungherese, editore e traduttore, ha pubblicato più di una decina di volumi di poesia e ha tradotto vari poeti romeni in ungherese. Le sue poesie sono state tradotte in romeno, ceco, sloveno, slovacco, svedese e francese. È stato insignito di diversi premi letterari, il più recente nel 2014, in Romania. Le poesie tradotte sono tratte dalla più recente antologia di versi uscita in lingua romena, Cravata lui Villon[La cravatta di Villon].

 

No widget added yet.

geo_public:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Get the latest posts delivered to your mailbox:

%d bloggers like this: