Facebook

Marius Chelaru

 

 

traduzione di Eliza Macadan

 

 

 

 

Tata

 

sufletul meu şi cu mine am stat cale de-o noapte

alături de timp

privind prin ochii tatălui meu mort

 

realitatea ce se ascunde dincolo

am hoinărit pe chipul lui pe care şi ridurile muriseră

dar pe care toate era acum scrise

dragoste risipă vise ucise sau nenăscute şi dorinţe copile

 

viaţa lui şedea lângă mine

învelită-ntr-un giulgiu din sărutări ofilite

 

noaptea dinlăuntrul trupului lui m-a învăluit agale

tata îşi îngropa în cenuşa de clipe sinele care se stinsese

s-a uitat către viaţă şi fără o vorbă a aruncat ultima lopată

în care se agăţase un vis cu el şi cu mama

de când mă născusem eu

ei râdeau măsurând astfel fericirea

cu micul meu trup în care sufletul se zbătea să-şi facă loc

 

în zori

am luat visul acela

şi l-am pus pe un trandafir pentru mama

 

când s-a născut singurătatea mea

am îngrijit-o ca pe o floare

a crescut ca un copil

cu vise dorinţe speranţe

avea vise ciudate

despre păduri goale de copaci şi de ierburi

mă înveleam cu visele ei

ea mă învelea pe mine

când ne plimbam împreună

oamenii ne priveau cu ochi aprinşi

sau invidioşi

căci nu mulţi pot creşte singurătatea atât de frumos

 

uneori

seara

stau

singur

fără singurătate în faţa mea

şi aştept

 

aşa stătea tata acolo-n sicriu

dar eu îl vedeam

cum

călca printre poveşti

aşteptându-mă

cam pe când eram pregătit

să devin un suflet îmbrăcat cu trup

aşternându-mi lumea la picioare

ca pe un pled care aştepta să-l brodez cu dorinţele mele

mi-a pus palmele pe pământ şi pământul m-a primit

lăsându-mă să particip la marele spectacol

 

acum el bătea cu pasul drumul către sufletul pământului

 

mi-am înşiruit paşii îmbibaţi cu mirare

nici o zi prin care am trecut nu m-a găzduit

cu toate visele mele înlăuntrul ei

mai mult decât să-mi fac un lănţişor din amintiri

pe care le-aş fi dorit

locuind uneori în cuvintele mamei şi ale tatei

mirat de starea de a fi

 

Acum tata şi-a terminat paşii

 

amintirile l-au părăsit odată cu trupul

s-a spulberat ca o întâmplare într-un ocean de linişte

am rămas eu cu fraţii mei şi mama

care încă mai aşteaptă o floare de la el dimineaţa

dar în noaptea aceea cu miros de tristeţi reînviate

gândurile îmi curgeau

ca lacrimile unor lumânări de mult topite

 

aud glasurile părinţilor mei mai tineri decât fost-au ei vreodată

 

închid ochii şi privesc dincolo de mine

ochii tatei par acum flori ce găzduiesc poveşti

poate

pentru vreun un om odinioară drag

pe care l-a înfulecat uitarea

deşi credea că nici pământul n-o să-l uite

s-au stins sub pleoapa zilei nou născute şi ultimele umbre

 

visele cu tata

îşi pierd siluetele din ce în ce mai subţiate

mă întreb

am existat ’nainte de noaptea asta

mirosind a tăceri şi tristeţi reînviate?

 

 

 

 

Mio padre

 

 

io e la mia anima siamo stati per una notte

accanto al tempo

guardando con gli occhi di mio padre morto

 

 

la realtà che si nasconde aldilà

abbiamo girovagato sul suo viso dove  anche le rughe erano morte

ma sulle quali ora stava scritto

amore sperpero sogni uccisi o non ancora nati e desideri acerbi

 

la sua vita stava accanto a me

avvolta in uno velo di baci appassiti

 

la notte del suo corpo mi ha avvolto lentamente

mio padre interrava nella cenere d’attimi il suo io che si era spento

ha guardato la vita e senza una parola ha ci buttato sopra l’ultima pala

cui si era agganciato un sogno di lui e mia madre

al momento della mia nascita

ridevano misurando così la felicità

mentre nel mio corpicino l’anima si dimenava per farsi posto

 

all’alba

ho preso quel sogno

e l’ho messo su una rosa per mia madre

 

quando la mia solitudine è nata

l’ho curata come un fiore

è cresciuta come un bambino

con sogni desideri speranze

aveva strani sogni

con foreste senza alberi né erba

mi coprivo con i suoi sogni

e lei mi copriva

quando passeggiavamo insieme

la gente ci guardava con occhi accesi

o invidiosi

perché non sono in molti quelli che sanno allevare la solitudine così bene

 

qualche volta

la sera

sto

solo

senza solitudine davanti

e aspetto

 

così stava anche mio padre lì nella bara

ma io lo vedevo

come

camminasse fra le fiabe

aspettandomi

quando ero pronto

a diventare un’anima vestita da corpo

stendendomi ai piedi il mondo

come una trapunta in attesa che la ricami con i miei desideri

ha posato i palmi a terra e la terra mi ha accolto

lasciandomi assistere al grande spettacolo

 

ora a piedi percorreva la strada per l’anima della terra

 

 

ho schierato i miei passi bagnati di stupore

nessun giorno da me percorso non mi ha accolto

dentro con tutti i miei sogni

sono riuscito solo a farmi una catenina di ricordi

che avrei voluto

abitando qualche volta nelle parole di mamma e papà

meravigliato dallo stato di essere

 

 

Adesso mio padre ha finito i suoi passi

 

i ricordi lo hanno lasciato insieme al corpo

è stato spazzato via come una vicenda in un oceano di calma

sono rimasto io coi miei fratelli e la mamma

che aspetta ancora un fiore da lui ogni mattina

ma quella notte che odorava di tristezze risorte

i miei pensieri colavano

come lacrime di candele già fuse

 

sento le voci dei miei genitori più giovani di quanto lo siano mai stati

 

chiudo gli occhi e guardo oltre me

gli occhi di mio padre ora sembrano fiori che accolgono storie

forse

per un uomo un tempo caro

che l’oblio ha divorato

malgrado credesse che nemmeno la terra lo avrebbe scordato

sotto la palpebra del giorno neonato si sono spente anche le ultime ombre

 

i sogni con mio padre

perdono i loro contorni sempre più assottigliati

mi chiedo

sono esistito prima di questa notte

dall’odore di silenzi e tristezze risorte?

 

 

 

 

Crist

 

în faţa noastră

nevăzut de nimeni

şade Crist

 

trist

scripturile recită

pentru nimeni

 

şopteşte

Eu sunt Cristos

port durerea lumii

însângerat de cel mai proaspăt război

port fericirea lumii

în zâmbetul ultimului nou născut

port soarele

şi florile

dorinţa de a visa

e dreptul meu să visez

al vostru e să credeţi

sau nu

 

Eu sunt Cristos

şopteşte El trist

în sufletul meu

şoptesc toate iubirile lumii

prin venele mele

curge sângele celor ucişi

şi al celor nenăscuţi

în palmele mele

intră ţintele indiferenţei voastre

 

Eu sunt Cristos

din inima mea

curg râurile raiului

cresc trandafirii iubirii

în inima mea

locuiţi toţi

cei care mă vedeţi

cei care nu mă auziţi

în poezia mea

sălăşluieşte Domnul

îmbăindu-şi gândurile

în fiecare lacrimă a voastră

 

Eu sunt Cristos

 

 

 

 

Cristo

 

davanti a noi

invisibile

sta Cristo

 

tristemente

le sacre scritture recitano

per nessuno

 

sussurra

Io sono Cristo

porto il dolore del mondo

insanguinato dalla guerra più recente

porto la felicità del mondo

nel sorriso dell’ultimo neonato

porto il sole

e i fiori

il desiderio di sognare

è mio diritto sognare

il vostro è credere

o meno

 

Io sono Cristo

sussurra Lui triste

nella mia anima

sussurano tutti gli amori del mondo

nelle mie vene

scorre il sangue degli uccisi

e dei non ancor nati

nei miei palmi

entrano i chiodi della vostra indifferenza

 

Io sono Cristo

dal mio cuore

scorrono i fiumi del paradiso

crescono le rose dell’amore

nel mio cuore

abitate tutti

voi che mi vedete

voi che non mi udite

nella mia poesia

dimora Dio

bagnando i suoi pensieri

in ogni vostra lacrima

Io sono Cristo.

 

 

 

 

Profetul

 

moartea sta faţă în faţă cu viaţa în palmele lui

plecate spre ţărna în care vom şedea toţi culcaţi

Domnul ne va cosi într-o zi şi în palmele noastre ridicate a rugă

spre soarele care ne mângâie copiii

vor înflori margaretele amintirilor

 

dar acum vânturile zilei au tăiş de ierburi

fetele trec printre noi fierbinţi

mai fierbinţi ca palmele soarelui

clipa

melc umil la marginea drumului

suferă de spaima propriului sfârşit

privind tălpile care curg nemiloase spre el

acum

dragostea este paharul din care bem otrava zilei de mâine

şi mierea celei de acum

 

bătrânul murmura ca o apă când limpede când întunecată

dădea nume clipelor care se risipeau în vânt

izvodea cuvinte

iar lumea credea în ele

„acesta e drumul spre mâine”

spunea el

şi toţi l-au crezut

fire de înţelepciune îi curgeau pe chip

prăbuşindu-se la picioarele lui

aşteptându-ne

ca nişte temeri părăsite la un colţ întunecat de viaţă

 

cuvintele lui întind degetele să apuce adevărul

care păşeşte stingher printre noi

tolăniţi

între urile temerile spaimele nepăsările noastre

 

adevărul sta faţă în faţă cu viaţa în palmele lui

în ochii noştri care nu vor să vadă

înfloresc margaretele amintirilor

 

cuvintele lui se scurg obosite în ţărâna în care şedem

stăpâne peste tăcerea în care ne-am îmbrăcat

 

 

 

 

Il Profeta

la morte sta faccia a faccia con la vita nei suoi palmi

piegati verso la terra dove staremo tutti sdraiati

Dio un giorno ci falcerà e nei nostri palmi levati

in preghiera verso il sole che accarezza i nostri bimbi

fioriranno le margherite dei ricordi

 

ma ora i venti del giorno sono come erbe taglienti

le ragazze passano fra di noi infuocate

più ardenti dei raggi del sole

l’attimo

lumaca inutile in margine al sentiero

soffre lo spavento della propria fine

guardando le piante dei piedi che gli scorrono impietose incontro

ora

l’amore è il bicchiere da cui sorseggiamo il veleno dell’indomani

e il miele dell’oggi

 

il vecchio mormorava come un’acqua ora limpida ora scura

dava nomi agli istanti che si disperdevano nel vento

inventava parole

e il mondo credeva in esse

„è questa la via verso il domani”

diceva

e tutti gli hanno creduto

fili di saggezza gli colavano sul viso

crollando ai suoi piedi

aspettandoci

come timori abbandonati in un’angolo buio di vita

 

le sue parole tendono le dita per afferrare la verità

che timida cammina tra di noi

adagiati

fra gli odi gli spaventi le nostre indifferenze

 

la verità sta faccia a faccia con la vita nei suoi palmi

nei nostri occhi che non vogliono vedere

fioriscono le margherite dei ricordi

 

le sue parole scorrono stanche nella terra che ci avvolge

padroni sul silenzio che abbiamo indossato

 

 

 

 

colţul cerşetorului

 

numără clipele în bani.

asta înseamnă viaţă acum:

cât ai câştigat pentru a plăti timpul

care coboară peste tine apăsând

cu răsuflarea lui putregăită

 

înainte

mai era şi durerea

şi nişte regrete uitate

îmbrăcate în trup de fată

şi ura

colorată a râs de femeie dispreţuitoare

înainte

 

acum

clipele se numără în bani

o clipă valorează „atât” sau „nici atât”

dragostea ura aşteptarea –

cuvinte dintr-un dicţionar fără sens

lipsit de relevanţă

sunt pentru cei care plătesc

să li se pară că sunt mai buni

 

poate mai e ceva

 

la capătul drumului către casă

în fiecare zi

– cine mai ştie câte mai sunt –

îl aşteaptă moartea

îmbrăcată în trup de femeie

frumoasă

ca un vis pe care a uitat şi când l-a avut

rochia ei

e dintr-o pânză specială

pe o parte – cea dinspre înăuntru –

sunt fotografii dintr-un album de familie

din copilăria dinainte de a măsura timpul în bani

partea dinspre ochii tuturor

e ţesută din petice de zâmbete

şi bancnote

 

într-o zi

se va opri şi se va lăsa în braţele ei

dar numai

după ce

a numărat banii

ca să afle cât a trăit

 

 

 

 

L’angolo del mendicante

 

 

conta gli attimi in soldi

questo significa vita ora:

quanto hai guadagnato per pagare il tempo

che scende su di te premendo

con il suo soffio marcio

 

prima

c’era anche il dolore

e c’erano rimpianti scordati

vestiti da corpo di ragazza

e l’odio

colorato in un riso da donna sprezzante

prima

 

 

ora

gli attimi si contano in soldi

un istante vale „questo” o „nemmeno tanto”

l’amore l’odio l’attesa –

parole da dizionario senza senso

prive di rilevanza

sono per quelli che pagano

per avere l’illusione d’essere migliori

 

forse c’è dell’altro

 

al termine della strada verso casa

ogni giorno

– chissà quanti ce ne saranno ancora –

lo aspetta la morte

vestita da corpo di donna

bella

come un sogno scordato mentre lo si sognava

il suo vestito

fatto di un tessuto speciale

da una parte – quella interiore –

ci sono foto da un album di famiglia

dell’infanzia prima di misurare il tempo in soldi

la parte sotto gli occhi di tutti

è tessuta da rammendi di sorrisi

e banconote

 

un giorno

si fermerà e scivolerà fra le sue braccia

ma solo

dopo

aver contato i soldi

per sapere quanto è vissuto.

 

 

 

 

ChelaruMarius Chelaru, nato nel 1961, vive a Iasi (Romania) e svolge attività di critico letterario, saggista, poeta, traduttore, editore e promotore culturale. Ha pubblicato numerosi volumi di poesia, molti tradotti in varie lingue. Membro dell’Unione degli Scrittori Romeni, Marius Chelaru è titolare di numerosi premi letterari.

 

 

No widget added yet.

geo_public:
0, 0, 0, 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Get the latest posts delivered to your mailbox:

%d bloggers like this: