Facebook

Miruna Vlada

 

traduzione di Eliza Macadan

 

 

 

 Senada

 

sunt o femeie de jucărie. am o voce care apare seara în pereţii acestui apartament.

nu ne jucăm întotdeuna

dar eu sunt întotdeuna de jucărie.

eu apar în zid. ei m-au numit senada.

ei se joacă eu nu mă joc

eu sunt doar de jucărie.

 

spuma săpunului, imediat dupa ce el iese din baie şi se spală pe mâini.

când el iese din baie eu intru cu vocea prin perete

eu văd cu vocea mea pe întuneric

spuma aceea caldă rămasă pe săpun

ca şi cum nişte flori mici şi albe au ieşit din pielea lui.

 

e întuneric şi mă joc înăuntru cu spuma săpunului

ei mă strigă prin casă ei râd tare fac zgomot

ca să nu se sperie de bărbăţia lor

le e frică de armele lor

strigă tare

senada

se na da

see naa daa

 

vocea lor nu rămâne pe loc

intră şi iese bezmetic din pereţi

eu rămân eu stau nu mi-e frică de ce să-mi fie frică

eu nu mă joc

eu sunt zid

 

şi după ce termină sticlele de vin

spaima devine groază

încep să iasă rând rând de sub fusta mea.

nu au mâinile murdare

eu nu fac zgomot

ei au ieşit rând pe rând

nu erau murdari ei făceau gălăgie

senada nu mai e numele meu, e numele lor

eu ţin ochii închişi eu văd pe întuneric

murdăria nu se vede pe întuneric

eu nu mai am piele

dar am sub fustă tot ce a mai ramas din războiul ăsta nenorocit

 

spuma de săpun cu miros de piele dar fără piele.

îmi strigau numele şi îmi acopereau faţa.

nu mai era numele meu acum era numele lor

ultimul a aprins lumina.

du-te la baie să te speli, a strigat.

eu sunt de jucarie n-am cu ce să mă spăl.

la robinet nu curge nimic, nu am putere să învârt de robinet

de unde iese apa? nu pot atinge robinetul

nu e nici un săpun aici, doar nişte cârpe aruncate pe jos

mă şterg. curg. mă şterg. curg.

dacă aş ştii numele lor

i-aş striga şi eu pe nume. le-aş pune mâna pe faţă.

 

mă joc la comutator. aprind şi sting. mă şterg curg. aprind şi sting.

nu se mai aud vocile.

s-a supărat senada, zice. hopa, fiţi atenţi că s-a supărat senada.

 

când vin aici, intru în baie, doar în baie,

nu stiu celelalte camere.

intru mereu după ce el se spală pe mâini şi închide lumina

intru ca să mă uit la spuma săpunului

şi văd prosoapele albe, mari. săpunul

mirosul pielii lui curate între pereţii casei Karaman.

nu mai e gălăgie.

 

acum au schimbat robinetul ăla ruginit

acum e un buton pe care apeşi uşor şi curge apa. de unde vine apa?

când iese de sub fusta mea aprinde lumina şi covorul e plin de pete roşii

du-te şi spală-te jegoaso

nu pot atinge robinetul tremur

“în raidul nostru de ieri de la Bihac am omorât vreo 30

şi tot nu s-a facut atâta mizerie” zice

“Senada asta sângerează cât un pluton” zice

nu e săpun

la robinet curge apă cu rugină.

mi-am îndesat nişte cârpe înăuntru ca să se oprească

“parcă i-am tăiat beregata sub fusta aia, zău aşa”

 

dacă aş avea piele m-ar chema senada as purta numele lor

dacă aş avea sânge l-aş curăţa cu prosopul ăsta alb.

ar şti ca senada e din nou aici în baie că ar vedea prosopul murdar

 

eu sunt o jucărie cu sânge. dau drumul la apă în fiecare seară şi el intră să oprească robinetul.

eu vreau să mă joc, am venit din nou aici in Foča[1], unde a rămas trupul meu, numele meu în zid

 

el se sperie degeaba, că nu-l pot atinge

vrea să repare robinetul, mă striga senada prin toată casa

mai întâi a chemat instalatorii

apoi l-au internat. si acum mă tot strigă în continuu. senadaaa.

 

eu privesc spuma săpunului. am rămas aici.

medicul legist  mi-a consemnat greutatea

înălţimea, culoarea părului

m-au aşezat în documentele lor

au murdărit pacea cu numele meu. senada e acum numele lor.

 

[1] În timpul războiului de destrămare a Iugoslaviei pe teritoriul Bosniei Hertegovina are loc cel mai mare genocid de dupa cel de-al doilea război mondial şi una dintre cele mai mari crime de război din epoca modernă – violul în masă (în total în jur de 20.000 de femei au fost de-a lungul celor trei ani violate şi maltratate pe criterii entice, mame şi fiice împreună). Între aprilie 1992 şi ianuarie 1994 au loc Masacrele de la Foča sau Genocidul de la Foča, un orăşel din estul Bosniei locuit în majoritate de musulmani, în care peste 2700 de persoane au fost ucise sau declarate dispărute, fără să le fie găsite cadavrele. Operaţiunile de căutare ale acestora sunt încă în derulare în pădurile din jurul oraşului. În aşa-numita “casa Karaman” câteva sute de femei şi fete minore musulmane au fost violate în masă de trupele de soldaţi sârbi din trupele paramilitare conduse de comandantul Radomir Kovac, condamnat iniţial de Tribunalul International pentru Crimele Fostei Iugoslavii la 20 de ani de închisoare şi eliberat la rejudecarea cazului în iulie 2013.

 

 

 

Senada

 

 

sono una donna giocattolo. ho una voce che viene di sera nelle pareti di questo appartamento.

non giochiamo sempre

ma io sono sempre un giocatolo.

io appaio nel muro. loro mi hanno chiamata senada.

loro giocano io no

io sono solo un giocatolo.

 

la schiuma del sapone, appena lui esce dal bagno e si lava le mani.

quando lui esce dal bagno io entro con la voce nel muro

io vedo nel buio con la mia voce

quella schiuma calda rimasta sul sapone

come se dei fiori picoli e bianchi fossero sbocciati dalla sua pelle.

 

fa buio e gioco dentro con la schiuma del sapone

loro mi chiamano in giro per la casa loro ridono forte e fanno chiasso

per non spaventarsi della loro virilità

loro hanno paura delle loro armi

gridano forte

 

senada

se na da

see naa daa

 

la loro voce non resta sul posto

entra ed esce impazzita dalle pareti

io rimango rimango non ho paura perché avere paura

io non gioco

io sono muro

 

e dopo che hanno finito le bottiglie di vino

la paura diventa terrore

cominciano a uscire uno a uno da sotto la mia gonna.

non hanno le mani sporche

io non faccio rumore

loro sono usciti uno a uno

non erano sporchi facevano rumore

senada non è più il mio nome, è il loro nome

io tengo gli occhi chiusi io vedo nel buio

la sporcizia non si vede nel buio

io non ho più pelle.

ma ho sotto la gonna tutto ciò che è rimasto da questa maledetta guerra

 

 

la schiuma di sapone che odora di pelle ma senza pelle.

gridavano il mio nome e mi coprivano il viso.

non era più il mio nome adesso era il loro nome

l’ultimo ha acceso la luce.

và al bagno per lavarti, ha gridato.

io sono un giocattolo non ho di che lavarmi.

dal rubinetto non esce niente, non ce la faccio a girare la chiavetta

da dove esce l’acqua? non posso toccare il rubinetto

non c’è alcun sapone qui, solo stracci sparsi per terra

mi asciugo. scorro. mi asciugo. scorro.

se sapessi il loro nome

li chiamerei anch’io per nome. metterei loro la mano sul viso.

 

 

 

gioco col commutatore. accendo e spengo. mi asciugo scorro. accendo e spengo.

non si sentono più le voci.

si è offesa senada, dice, ups, state attenti che si è offesa senada.

 

quando arrivo qui, entro nel bagno, solo nel bagno,

non conosco le altre stanze.

entro sempre dopo che lui si è lavato le mani e ha spento la luce

entro per guardare la schiuma del sapone

e vedo gli asciugamani bianchi, grandi. il sapone

l’odore della sua pelle pulita tra i muri di casa Karaman.

 

non c’è più chiasso.

 

ora hanno cambiato quel rubinetto arruginito

ora c’è un pulsante che premi leggermente e l’acqua scorre. da dove viene l’acqua?

quando esce da sotto la mia gonna accende la luce e il tapeto è pieno di macchie rosse

và a lavarti sporcacciona

non posso toccare il rubinetto tremo

“nel nostro raid di ieri di Bihac ne abbiamo ammazzati una trentina

E non c’era tanta sporcizia” dice

“questa Senada sanguina quanto un plotone” dice

non c’è sapone

dal rubinetto scorre acqua con ruggine.

ci ho spinto stracci dentro per fermarlo

“sembra di averle tagliata la gola sotto quella gonna, veramente”

 

 

se avessi pelle mi chiamerei senada e avrei il loro nome

se avessi sangue lo pulirei con questo asciugamano bianco.

saprebbero che senada è di nuovo qui nel bagno che vedrebbe l’asciugamano sporco

 

io sono un giocatolo che ha sangue. faccio scorrere l’acqua ogni sera e lui entra a chiudere il rubinetto.

io voglio giocare, sono venuta di nuovo qui a Foca[1] dov’è rimasto il mio corpo, il mio nome nel muro

 

 

 

lui si spaventa per niente, che non lo posso toccare

vuole riparare il rubinetto, mi chiamava senada per tutta la casa

prima ha chiamato gli idraulici

poi lo hanno rinchiuso. e adesso mi chiama di continuo. Senadaaa.

 

 

io guardo la schiuma del sapone. sono rimasta qui.

il medico legale ha scritto il mio peso

l’altezza, il colore dei capelli

mi hanno posata nei loro documenti

hanno sporcato la pace con il mio nome. senada è ora il loro nome.

 

 

[1] Durante la guerra di dissoluzione della Jugoslavia sul territorio della Bosnia e Erzegovina ebbe luogo il piu’ esteso genocidio mai avvenuto dopo la seconda guerra mondiale e uno dei piu’ terribili crimini di guerra dell’epoca moderna – lo stupro di massa (circa 20.000 donne sono state strupate e violentate sulla base di criteri etnici, madri e figlie insieme). Tra l’aprile del 1992 e il gennaio del 1994 sono avvenuti i massacri di Foča ossia il Genocidio di Foča, una cittadina nell’est della Bosnia, abitata in maggioranza da musulmani, dove oltre 2700 persone sono rimaste uccise o dichiarate disperse, senza che i cadaveri siano mai stati trovati. Le operazioni di ricerca sono ancora in corso nei boschi che circondano la citta’. Nella cosidetta “casa Karaman” alcune centinaia di donne e ragazze minorenni mulsumane sono state stuprate in gruppo dalle truppe paramilitari sotto la guida di Radomir Kovač, condannato dal Tribunale Internazionale a ventanni di galera nell’ambito del processo per i crimini nell’ex Iugoslavia, ma poi liberato dopo il processo di luglio 2013.


 

 

Die giftige Luft

 

 

nu există limite în privinţa a ceea ce pot face eu, cât tu mă închipui.

 

dar să nu ne lăsăm pe mâna imaginaţiei tale, că e prăpăd.

 

începutul vine la sfârşit, n-ai văzut?

 

 

cred ca nu am mai suferit atât de la operaţia la picior, din Offenburg

de acum 10 ani.

dar atunci mi-au făcut anestezie generală şi exista mereu

o asistentă blondă care să îmi palpeze venele şi să îmi ia temperatura

ca la carte.

dar acum nu văd nici o operaţie.

mă uit în oglindă şi pipăi locul acela.

unde sunt internată?

nu sunt operată.

sunt doar singură pe Chodowiekistrasse.

 

la etajul de deasupra băieţelului meloman

i s-a rupt coarda viorii când exersa.

nu l-am iertat. mi-a stricat toată ziua.

cum să nu şchiopătez, aşa, cu o coardă ruptă?

acum suntem deci două invalide

aici în blocul galben de pe Chodowiekistrasse.

o vioară şi o femeie stricată.

el a fugit repede la baie. l-am auzit tropăind.

cred că l-a durut şi pe el.

şi uite-aşa se spulberă mitul cu toţi copilaşii ăstia blonzi, sănătoşi

care aleargă disciplinat pe stradă

şi nu lasă în urmă decât chiote atent aranjate

micii nazişti ai gălăgiei tăcute, evlavioase

ce porcarie!

bietul de el nu are nici o vină.

poate doar partitura era cam prafuită,

un Haydn dacă nu mă înşel,

nici coarda n-o mai fi suportat.

acum nu ştiu cum să mai continui.

mă va duce la magazin să mă repare sau

va comanda una nouă, pe E-bay?

 

oricum, Chodowieki a fost un general în armata prusacă pe vremea lui Friedrich der Grosse.

 

 

 

Die giftige Luft

 

non ci sono limiti a quello che posso fare, finché tu mi pensi.

 

ma non lasciamoci nelle mani della tua fantasia, che è un disatro.

 

l’inizio arriva alla fine, non hai notato?

 

credo di non avere più sofferto tanto dall’intervento alla gamba, a Offenburg

dieci anni fà

ma allora mi avevano fatto l’anestesia generale e c’era sempre

un’infermiera bionda che mi palpava le vene e misurava la mia temperatura

a regola d’arte.

adesso però non vedo alcun intervento.

guardo nello specchio e tocco quel posto.

dove sono ricoverata?

non sono operata.

sono soltanto sola sulla Chodowiekistrasse.

 

al piano di sopra al ragazzino melomane

si è rotta la corda del violino mentre provava.

non l’ho perdonato. mi ha rovinato la giornata.

come non zopiccare così, con una corda rotta?

adesso siamo due disabili

qui nel palazzo giallo della Chodowiekistrasse.

un violino e una donna spezzata.

lui è corso in fretta al bagno. l’ho sentito trottare.

penso stesse male anche lui.

e cosi va in fumo il mito di tutti questi bambini biondi, sani

che corrono disciplinati per la strada

e non lasciano dietro che grida di gioia cautamente sistemate

i piccoli nazi del chiasso silenzioso, religioso

che porcata!

poverino lui non ha alcuna colpa.

forse solo lo spartito era un pò impolverato,

un Haydn se non sbaglio,

neanche la corda ce l’avrebbe più fatta.

ora non so più come continuare.

mi porterà al negozio per ripararmi o

ne ordinerà uno nuovo, su E-bay?

comunque, Chodowieki è stato un generale dell’esercito prussiano ai tempi di Friedrich der Grosse.

 

 

 

 

diminetile dupa partaj

 

cand pui mana usor pe perna

si e doar jumatate de perna

corpul iti e pe jumatate in afara plapumei

mana ramane in aer

mangaie ceea ce nu poate fi mangaiat

cand vecinul tau sarb s-a trezit in acea dimineata

te-a privit si a apasat pe tragaci

tara asta a ramas pe jumatate dezvelita

actele

 

 

 

le mattine dopo la separazione dei beni

 

quando posi la mano delicatamente sul cuscino

ed è solo la metà del cuscino

il tuo corpo è per metà fuori dalla trapunta

la mano rimane nell’aria

accarezza ciò che non può essere sfiorato

quando il tuo vicino serbo si è svegliato quella mattina

ti ha guardato e ha premuto il grilletto

questo paese è rimasto per metà spogliato

i documenti

 

 

 

 

dacă ai fi un tânăr din Pakistan

 

care şi-a pierdut toate actele

aş trage uşor draperia şi

aş face semnul cu degetul

şi aş da drumul la senzaţia aia ca la Kundera

că mirarea trece electric prin degete când ne facem cu mâna

si te privesc ca pe un necunoscut din Pakistan

cu care m+am plimbat o noapte întreaba pe Warshauserstrasse

şi eu am făcut semnul

dar tu tot nu ţi-ai găsit actele

şi nu ne+am mai dat jos din autobuz

şi tu vorbeai repede

nu puteam descifra nu stiam nici numele staţiilor

tu vorbeai indesifrabil

plin de mirare ca în Kundera

despre ceaţa care ne acoperă frunţile

despre singurătate şi pericolul ca poliţia să te găseasca prea tarziu şi

panica să te îndemne la getul acela necugetat

„I am commited to someone”

şi podul de pe Warshauerstrasse se subţiase şi devenise abrupt

l+am luat în mână l-am pipăit

„Mazbe this is your identity card”

şi mirarea e din nou ca un acoperiş deasupra noastră

eşti un tânăr din Pakistan care stă acum legal lângă mine

fără teama de singurătate de poliţie şi expulzarea din ţară

„But no longer want to be commited”

ăşi ţine actele cu ambele mîini eu trag uşor draperia

şi o să fim dintr-o dată foarte, foarte cuminţi.

 

 

 

se tu fossi un giovane del Pakistan

 

che ha smarrito tutti i suoi documenti

tirerei lievemente la tenda e

farei un segno col dito

e lascerei libera quella sensazione come in Kundera

che lo stupore passi elettricamente per le dita quando ci facciamo segni con la mano

e guardo a te come a uno sconosciuto del Pakistan

con il quale ho passeggiato una notte intera sulla Warshauserstrasse

e io ho fatto il segno

ma tu malgrado ciò non hai trovato i tuoi documenti

e non siamo più scesi dall’autobus

e tu parlavi velocemente

non riuscivo a decifrare nemmeno i nomi delle fermate

tu parlavi in modo indecifrabile

pieno di stupore come in Kundera

della nebbia che ci copre le fronti

della solitudine e del pericolo che la polizia ti trovasse troppi tardi e

il panico ti spingesse a quel gesto irrazionale

„I am commited to someone”

e il ponte su Warshauerstrasse si era assottigliato ed era diventato ripido

l’ho preso tra le mani e l’ho toccato

„Mazbe this is your identity card”

e lo stupore è di nuovo come un tetto sopra di noi

sei un giovane del Pakistan che sta ora in regola accanto a me

senza paura della solitudine della polizia dell’espulsione dal Paese

„But no longer want to be commited”

tiene i suoi documenti con ambedue le mani io tiro leggermente la tenda

e staremo all’improvviso molto, molto buoni.

 

 

 

 

Spatele

 

când m-am apucat să-ţi scriu

te-ai întors cu spatele.

am mângaiat pata

am lăsat spatele neateins.

ai trecut rapid prin cele mai populate oraşe din lume

şi ai spus cu voce tareţ

ca acolo nimeni

dar nimeni nu mai crede în tine.

când am plecat te-ai întors cu faţa.

ai vorbit despre cascade, pietre strălucitoare şi peşti.

ai desenat pe nisip plecarea (cu litere chirilice, cum altfel)

am făcut bagajele, ai scris când m-am întors cu spatele.

 

 

 

Le spalle

 

quando ho comiciato a scriverti

ti sei girato di spalle.

ho accarezzato la macchia

ho lasciato le spalle intatte.

sei passato velocemente per le più popolose città del mondo

e hai detto ad alta voce

che lì nessuno crede più in te.

quando andai via ti sei girato verso di me

hai parlato di cascate, pietre brillanti e pesci.

hai disegnato sulla sabbia la partenza (in lettere cirilliche, come altrimenti)

ho fatto i bagagli, hai scritto quando mi sono girata di spalle

 

 

 

mirunaMiruna Vlada, nata nel 1986 a Bucarest, ha esordito nel 2004 con la raccolta di poesia Poemextrauterine, pubblicando nello stesso anno su una rivista Il Manifesto extrauterino. Il libro ha ricevuto molteplicim riconoscimenti e nel 2007 la giovane autrice ha pubblicato la seconda raccolta, dal titolo Pauza dintre vene, Ed. Cartea Românească, Bucarest. Le sue poesie sono incluse in varie antologie romene. Svolge un’intensa attività nel ambito culturale. Ha partecipato a letture di poesia in vari paesi e le sue creazioni poetiche sono state tradotte in varie lingue. Ha conseguito un dottorato di ricerca in Scienze Politiche.

No widget added yet.

geo_public:
0, 0, 0, 0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow Us

Get the latest posts delivered to your mailbox:

%d bloggers like this: