Traduzione di Eliza Macadan

O viziune: călătoria, inima, cerul lipit de pământ

ți-am spus cândva hai cu mine să vezi unde am să te duc!

și chiar pregătisem atent călătoria.

pe atunci inima mea bătea voios muzical

din ea ieșeau melodii

ca dintr-un tonomat în care cineva vâră frenetic monede.

acum habar n-am unde merg

și habar n-am unde am ajuns.

parc-ar fi undeva pe șoseaua fundeni între

pantelimon și colentina sau

la marginea orașului vidin lângă coșmelii și blocuri.

între timp inima a devenit aproape mută

trupul mi-e harcea-parcea

nici nu mai pășesc propriu-zis ci

înaintez de-a bușilea

abia îmi fac loc

cerul s-a lăsat jos

se târăște pe pământ

ca burta unui pește mare și leneș.

harcea-parcea zob împrăștiat pe drum.

inima nu mai știe să cânte

mai mult stă decât bate.

aștept să vină un înger diafan mărinimos

să mă strângă cu fărașul.

Una visione: il viaggio, il cuore, il cielo incollato a terra

ti ho detto tempo fa vieni con me per vedere dove ti porterò!

E preparai con cura il viaggio.

Allora il mio cuore batteva allegro musicale

e ne uscivano melodie

come da un juke box dove qualcuno introduce ossessivamente monete

adesso non ho idea di dove vada

e non ho idea di dove sia arrivato.

Sembra io sia da qualche parte sul viale fundeni fra

pantelimon e colentina oppure

nella periferia di Vidin vicino ai capannoni e ai palazzi.

Nel frattempo il cuore è diventato quasi muto

il corpo è a pezzi

non cammino più soltanto

avanzo a quattro zampe

mi faccio largo a stento

il cielo si è abbassato

si trascina per terra

come il ventre di un pesce grande e pigro.

a pezzi, ridotto in polvere e sparso lungo la strada.

il cuore non sa più cantare

riposa più che battere.

aspetto che arrivi un angelo magnanimo e diafano

per raccogliermi con il badile.

O viziune: de toamnă, moartea unui diamant

plouă și se-nfrigurează.

pe câmpul pustiu

un diamant uriaș stă viu.

dar abia respiră

încet-încet își dă duhul.

plouă și se-nfrigurează.

cadavrul uriaș al diamantului

curând

începe să se descompună așa:

precum o hoardă de tătari într-o bisericuță de țară,

vai, în ființa lui transparentă și moartă

acum întunericul dă buzna,

întunericul

pentru totdeauna.

plouă și se-nfrigurează.

ploaia pare că vine din alt cer

și înfrigurarea pare definitivă

ca o sentință.

Una visione: d’autunno, la morte di un diamante

piove e fa sempre più freddo.

sui campi deserti

un diamante gigantesco sta vivo.

ma respira a stento

pian piano sta spirando.

piove e fa sempre più freddo.

il cadavere gigantesco del diamante

tra poco

comincia a scomporsi così:

come un branco di tartari in una chiesetta di campagna,

oh, nel suo essere traslucido e morto

adesso si precipita il buio,

il buio

per sempre.

piove e fa sempre più freddo.

la pioggia sembra arrivare da un altro cielo

e il turbamento sembra definitivo

come una sentenza

O viziune: lichid

Deodată, brațele mele încep să curgă.

Și picioarele: râuri

croindu-și calea prin munți, prin văi.

Și inima însăși, cu sentimentele din ea:

izvor, printre pietre, limpede murmur.

Vai, am devenit lichid:

trupul meu tot și gândurile curg.

Pe-ntinderea de ape a făpturii mele

acum, cerească, se oglindește steaua,

în valuri raza ei scânteie.

Și ca și când n-ar fi îndeajuns

poemele însele, cartea întreagă

de apă se fac, curgătoare se-arată.

Iar vântul ciudat de la miezul nopții

muzical învolburează

marea aceasta scrisă.

Dar în unde

nimeni nu pătrunde.

Și înțelesul versurilor

pururi pierdut rămâne:

de sub lacăt, din adânc de ape,

vai, n-are cum să scape.

Una visione: liquido

All’improvviso, le mie braccia cominciano a colare.

E le gambe: si fanno largo tra le montagne, tra le valli.

E il cuore stesso, con i sentimenti dentro:

Ruscello, fra le pietre, limpido mormorio.

Oh, sono diventato liquido:

Il mio corpo intero e i pensieri scorrono.

Sulle distese di acque del mio viso

Adesso, celeste, si rispecchia la stella,

Nelle onde il suo raggio scintilla.

E come se non bastasse

le poesie stesse, l’intero libro

diventa acqua, scorrevoli si mostrano

E lo strano vento di mezzanotte

musicale sta vorticando

in questo mare scritto.

Ma nelle onde

nessuno entra.

E il senso dei versi

per sempre perduto rimane:

Dalla cattività, dal profondo delle acque,

Oh, non può scampare.

Suntem mai mulți

Suntem mai mulți în acest trup.

toți răspundem la același nume, toți ne înfățișăm

sub același chip,

dar suntem diferiți.

Eu, cel care scrie acest poem, sunt doar unul dintre ei.

N-aș putea spune că-i cunosc pe ceilalți și că

ne înțelegem frățește.

Ne îmbulzim toți aici, pe petecul de pămînt al

acestui trup,

facem orice ca să cucerim spațiu vital,

să cucerim scena, microfonul

și, dintre noi, nu știu, nu știu

cine va izbîndi.

N-avem reguli, n-avem respect,

fiecare șine să răzbată la suprafață și atît,

să i s-audă vocea, cu orice preț.

Cît mai tare, tunător.

Nu știu, nu știu cum se va termina istoria asta încurcată,

cearta asta dintre noi.

Nu știu nici cît am să-i mai suport pe totți acești

colocatari imposibili

și nici cît au să mă mai îngăduie ei.

Ar vrea să mă calce-n picioare, simt.

Aș vrea să-i arunc peste borf, recunosc.

Iar cearta încet-încet se schimbă-n măcel.

Un măcel care nu se încheie niciodată.

Un măcel care nu cruță pe nimeni,

în care nu piere nimeni

și-n care nimeni nu iese învingător.

Siamo più di uno

Siamo più di uno in questo corpo.

Tutti rispondiamo allo stesso nome, tuti ci mostriamo

con lo stesso viso,

ma siamo diversi.

Io, quello che scrive questa poesia adesso, sono solo uno di loro.

Non potrei dire di conoscere gli altri e che

fraternamente c’intendiamo.

Ci accalchiamo tutti qui, sul pezzo di terra di

questo corpo,

pronti a ogni cosa per conquistare spazio vitale,

per conquistare il palcoscenico, il microfono

e, da tutti noi, non lo so, non so

chi vincerà.

Non abbiamo regole, né rispetto,

ognuno vuole farsi largo e basta,

vuole far sentire la sua voce, a qualsiasi prezzo.

Più forte possibile, più tonante.

Non lo so, non so come andrà a finire questa storia intricata,

questa lite fra di noi.

Non so nemmeno fin quando sopporterò ancora tutti questi

impossibili coinquilini

e quanto tempo ancora loro mi tollereranno.

Vorrebbero pestarmi, lo sento.

Vorrei buttarli fuori bordo, lo ammetto.

E questa lite piano piano si trasforma in macello.

Una strage che non finisce mai.

Una strage che non risparmia nessuno,

ove nessuno perisce

ma nessuno vince.

Paris-palimpsest

Am ajuns încă o dată

în orașul unde visam să trăiesc.

Fără tine acum, singur.

Pășesc pe unde-am mai pășit:

altfel însă, cu totul altfel.

Mă mișc pe străzi

ca penița stiloului

care, peste narațiunea veche,

notează altă frază, poticnit.

În amintire te zăresc,

obrazul îți strălucește

în lumina dimineții

și de trena rochiei tale,

disperat, mai mult mort decît viu,

mă prind

sperînd să mă salvez.

Dar țesătura se rupe, firește,

și eu mă prăbușesc în gol.

Astăzi sunt penița care,

peste imnuri, peste cîntece de glorie,

cu cerneală vie,

scrie o frază în care tot timpul burnițează,

e întuneric și e frig.

Parigi – palinsesto

Sono arrivato un’altra volta

nella città dove sognavo di vivere.

Senza di te adesso, da solo.

Torno sui passi di una volta:

però è diverso, completamente diverso.

Mi muovo per le strade

come la punta della stilografica

che, sopra la vecchia narrazione,

annota un’altra frase, a stento.

Nel ricordo ti intravedo,

il tuo viso splende

nella luce del mattino,

e allo strascico del tuo vestito,

disperato, più morto che vivo,

mi aggrappo

con speranza di salvezza.

Ma il tessuto si strappa

e precipito nel vuoto.

Oggi sono la punta che

su inni, sui canti di gloria,

con inchiostro vivo,

scrive una frase ove tutto il tempo pioviggina,

fa buio e fa freddo.

Gabriel Chifu: nato nel marzo del 1954 a Calafat (Romania). È vice presidente dell’Unione degli Scrittori della Romania e direttore executivo della rivista „Romania literara”. Ha esordito nel 1976 con un volume di versi, cui sono seguite altre otto raccolte poetiche. In prosa, il suo debutto avvenne nel 1987. Ha pubblicato nove libri di prosa, tra racconti e romanzi, il più recente uscito nel 2104. Gabriel Chifu ha ricevuto numerosi premi e riconoscimenti letterari.

geo_public:

0, 0, 0, 0